Despre mine

Mă numesc Rozalia. Oraşul unde trăiesc, iubesc şi muncesc este Deva.

Cincisprezece ani am muncit în domeniul presei, editurii şi tipografiei, ani frumoşi, cu bune şi cu rele, acestea din urmă le-am ignorat constant, deoorece recunosc că îmi plăcea mult ce făceam. Însă în ultimii ani, sentimentul de a fi sclava timpului,  preocuparea aproape permanentă pentru a câştiga timp pentru a face altceva decât ce tocmai făceam, îmi consuma toată energia. Dacă aş mai avea o oră…, cinci minute…, dacă ziua ar avea 48 de ore… – majoritatea dintre noi am trăit acest sentiment şi am cerşit timpului să se dilate.

Lecturile şi amintirile vii despre generaţia bunicilor noştri, care încă ştiau să se grăbească încet…, şi mai ştiau foarte bine că graba strică treaba şi asta are consecinţe, mi-au însămânţat încet-încet gândul că totuşi se poate trăi şi altfel. Probabil că toţi dintre noi ne punem întrebarea la un moment dat: Şi acum încotro mai departe? Astfel sosit momentul să renunţ la această luptă cu morile de vânt, deoarece sarcinile de zi cu zi, oricum nu se termină niciodată. După frecventarea unui curs de dezvolatre personală care mi-a imprimat şi direcţia şi sensul noului drum de urmat, nu mi-a mai fost atât de greu să iau hotărârea de a munci în alt stil.

Nu, nu am căzut în extrema inerţiei totale, dar pe acest drum nou accelerez şi frânez în acord cu mine însămi.

Acum mă ocup de web- şi print design. Îmi place să îmbin armonios forma cu conţinutul, atât în spaţiul virtual cât şi cel tipărit. Ultimele mele realizări le puteţi vizualiza aici: 1, 2, 3.

În timpul liber îmi place să îmbrăţişez NATURA care te face să simţi prin măreţia ei  energia pură a universului şi te scapă de lucrurile mărunte care îţi îmbâcsesc clipele cotidiene. Îmi mai place să citesc cărţi tipărite :-), să simt între buricele degetelor textura foilor, să simt mirosul de tipar.

Cam atât despre mine… mai revin cu noutăţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *